Echitaţia va rămâne întotdeauna o experienţă pe care nici un turist, în special cei ce vizitează Jesolo, nu ar trebui să o desconsidere. Călărind, vizitatorii au oportunitatea de a descoperi Jesolo şi împrejurimile sale rurale într-o modalitate care este mai aproape de natură şi care, într-adevăr, este fidelă ideii de agrement activ. Lecţii de călărie sunt disponibile celor curioşi (adulţi şi copii deopotrivă) în legătură cu acest sport sau care pur şi simplu vor să se familiarizeze cu aceste nobile animale care au fascinat întotdeauna umanitatea prin frumuseţea lor şi, de ce nu, versatilitatea în folosinţă.

Centrul Ecvestru al Oraşului Jesolo

Centro Ippico Citta di Jesolo este situat chiar între Golf Club Jesolo şi superbul Aqualandia, fiind, astfel, parte a unui indiscutabil focar turistic din Jesolo. Este unul dintre centrele administrate de Scuderia Ippogrifo, şi se detaşează ca fiind o oportunitate ideală pentru începători de a-şi perfecţiona ceea ce au dobândit deja sau, de ce nu, pentru novicii compleţi care vor să fie iniţiaţi în secretele călăriei. Dincolo de activităţile recreaţionale legate de călărie şi care sunt facilitate de acest centru ecvestru, Centro Ippico Citta di Jesolo este unul dintre cele mai importante cluburi de pe scena naţională a sporturilor de echitaţie.

Nume:
Centrul Ecvestru al Oraşului Jesolo (Centro Ippico Citta di Jesolo)
Adresă:
Via Ca’Porcia, 30016, Lido di Jesolo, Italia
Telefon:
0039 3896 487375
Email:
[email protected]
Website:
www.scuderiaippogrifo.it

Union Lido

Union Lido este un centru sportiv la care turiştii pot apela pentru a lua lecţii de călărie. Compania are două centre în Cavallino-Treporti: Union Lido Park & Resort şi Cavallino Sport Center. Infrastructura ecvestră se află la Cavallino Sport Center. În ciuda distanţei (care, la drept vorbind, este aproape nesemnificativă), deplasarea merită făcută, întrucât Cavallino-Treporti este în el însuşi o oază naturală unde călăria nu este doar o simplă oportunitate turistică, ci o activitate de top.

Nume:
Union Lido
Adresă:
258, Via Fausta, 30013, Cavallino-Treporti, Italia
Telefon:
0039 0419 68043
Website:
www.unionlido.com

Jesolo, Italia

Sus